Parametrii de timp în adezivi

Parametrii de timp ai adezivilor sunt inextricabil legați de procesul de producție și de ritmul de producție și au o semnificație de referință extrem de importantă!

Astăzi vom vorbi despre parametrii de timp în adezivi.

În general, se referă la timpul necesar pentru ca rășina lichidă sau lichidul adeziv să se transforme într-un gel solid dintr-un lichid care curge la o temperatură specificată; este utilizat pentru a măsura gradul activ de reacție dintre rășină și agentul de întărire.

Măsurarea timpului de gelificare

(1) Efectul timpului de gelificare asupra temperaturii sistemului este foarte sensibil, iar determinarea se efectuează la temperatură constantă.

(2) De obicei, se măsoară la 100 cm³ la 25 ℃, ceea ce are o relație importantă cu temperatura de testare și volumul probei.

(3) Metoda simplă de testare este: după amestecarea paharului de unică folosință cu lipici, se estimează timpul în care acesta poate sta în picioare după introducerea țepușei.

(4) Diferite tipuri de rășini și agenți de întărire au timpi de gelificare diferiți.

Perioada aplicabilă se referă la momentul în care rășina și agentul de întărire sunt amestecate, iar adezivul amestecat poate fi utilizat pentru construcție. Cunoscută și sub denumirea de „timp utilizabil”, „timp de funcționare”, „timp de aplicare”.

(1) Perioada aplicabilă este direct legată de timpul de gelificare, definit de obicei ca 75% din timpul de gelificare.

(2) Perioada de aplicare este afectată de cantitatea de adeziv amestecat, iar cantitatea de adeziv amestecat poate avea un timp de funcționare scurt.

(3) În timpul funcționării efective, când vâscozitatea adezivului este considerată prea groasă pentru a fi utilizată din nou, acesta nu mai poate fi aplicat.

(4) Pentru adezivii și etanșanții monocomponenti întăriți la umiditate, perioada de aplicare se referă la cel mai scurt timp în care sunt extrudați și expuși la aer pentru asamblarea acoperirii.

(5) Perioada de aplicare a adezivului bicomponent se referă, în general, la momentul în care vâscozitatea se dublează.

(6) Diferite tipuri de rășini și agenți de întărire au perioade de aplicare diferite.

(7) În unele cazuri, perioada aplicabilă este denumită și „timp de lucru”.

Timpul de deschidere se referă la timpul maxim în care rășina amestecată cu agentul de întărire poate fi aplicată pe substrat înainte de lipire. În general, lipirea după o anumită perioadă de timp păstrează încă 80% din tensiunea finală atunci când se lipește imediat după lipire, ceea ce poate fi calculat ca timp de deschidere.

(1) Când rășina și agentul de întărire sunt amestecate, vâscozitatea se modifică și va continua să crească, ceea ce va afecta operațiunea de lipire și, de asemenea, efectul de îmbinare.

(2) Orele de funcționare sunt, de asemenea, afectate de temperatură.

Diferența dintre perioada de aplicare și orele de deschidere

Cea mai mare diferență dintre cele două este că perioada de aplicare este luată în considerare înainte ca adezivul să fie aplicat pe substrat, iar timpul de deschidere este luat în considerare după ce substratul este acoperit.

Timpul de uscare a suprafeței se referă de obicei la timpul în care o folie mică de PE (aproximativ 2 cm x 5 cm) este plasată pe suprafața adezivului și nu lasă urme de lipici pe suprafață după îndepărtare. Adezivul în sine este încă lipicios, dar nu va lăsa urme pe foaia de PE. Cunoscut și sub denumirea de „timp de uscare a crustei” și „timp de uscare cu degetele”.

(1) Timpul de uscare a suprafeței va fi afectat de temperatură și umiditate.

(2) Pentru un adeziv monocomponent cu întărire la umiditate, timpul de uscare a suprafeței este de obicei timpul aplicabil.

Timpul de întărire se referă la timpul necesar pentru a obține întărirea completă a adezivului în funcție de condițiile de întărire.

Cu toate acestea, pentru a obține rezistența maximă a adezivului, se pot efectua diverse tipuri de teste de performanță, iar timpul recomandat este de 3-7 zile.

6. Timp minim de întărire

Timpul minim de întărire se referă la timpul necesar pentru ca rășina și agentul de întărire să atingă 80% din rezistența finală după amestecare.

În ceea ce privește rezistența la tracțiune și forfecare, este necesar să se precizeze punctul de temperatură utilizat pentru încercare (de exemplu, 100°C sau 25°C).

7. Intensitatea procesării

Rezistența la procesare se referă la timpul necesar pentru atingerea unei anumite rezistențe după lipirea adezivului, la care locul de lipire poate fi deplasat fără a deteriora structura de lipire, cunoscută și sub denumirea de „rezistență operațională”.

Prin urmare, dacă structura adezivă este deplasată înainte de atingerea rezistenței de tratament, aceasta va cauza efecte adverse și nu poate fi remediată. Rezistența de tratament este de obicei cuantificată ca momentul în care rezistența la forfecare la tracțiune atinge 1 MPa.

(1) Intensitatea tratamentului este influențată și de temperatură.

(2) Concentrația tratamentului este diferită de concentrația inițială.